De multe ori, să fii artist tânăr în România înseamnă să te simţi lăsat la marginea lucrurilor, să trebuiască să faci faţă neajunsurilor unei educaţii anacronice, ideilor preconcepute despre artă şi incertitudinii unui viitor care nu pare să conţină prea multe şanse.

În timpul workshop-ului „ Cum te-ai hotărât să devii artist?, workshop desfăşurat în cadrul bienalei Periferic, sectiunea „Procesul social” curată de Marius Babias şi Angelika Nollert, am discutat cu 14 studenţi la Facultatea de Arte Plastice din Iaşi despre motivele pentru care vor să devină artişti, despre

I O vreme în care credeam că arta e ceva foarte romantic

şi fără nici o legătură cu viaţa reală. În momentul când te hotărăşti să urmezi o educaţie artistică, decizia ta e determinată de aşteptări, dorinţe, idei preconcepute, vise, stereotipuri, idealuri, clişee, care dictează ce anume ar trebui să fie arta şi cum ar trebui să fie artiştii.

Când eram mică, pentru că după aceea motivele sau părerea mea despre artist s-au schimbat, dar când eram mititică eram un copil visător şi-mi imaginam sau îmi doream multe lucruri, oricum copiii sunt foarte optimişti şi au impresia că o să schimbe lumea şi că sunt atâtea posibilităţi şi că totul e frumos şi bine. Îmi imaginam sau mi-ar fi plăcut să fac ceva care să fie cât mai puţin îngrădit, adică să am o mare putere de exprimare, să fie aşa cumva, nelimitat, într-un fel abstract, ca să pot eu să mă simt mulţumită. Când eşti mic te simţi ca un fel de Dumnezeu, ai impresia că totul e posibil şi din punct de vedere artistic, că poate fi ceva foarte vast şi care să nu se limiteze la anumite cunoştinţe. Oana Toderică, pictură murală, anul IV

Într-o mare măsură aşteptările de acum sunt şi aşteptările de atunci dar conturate mult mai clar. Cred în continuare că arta e un motiv şi faţă de tine şi faţă de ceilalţi să faci nişte lucruri extrem de personale, care se regăsesc şi în multe alte domenii, în sensul creaţiei, care se regăsesc, sunt sigur, în oricare alt domeniu, dar în artă îmbracă o formă mai largă şi mai acceptată de către ceilalţi. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

De când mă ştiu, am vrut să devin artist, deşi nu ştiam , poate, într-adevăr ce înseamnă să fii artist. Când eram mic eram un copil care căuta să fie mai altfel decât ceilalţi , căutam să fiu mai independent, să fac lucruri mai anormale, mai altfel…Bogdan Vatavu, foto-video-multimedia, anul IV

În clasa a patra, profesorul de desen, un pictor din oraş, mi-a dat un patru la desen, primul mare patru din viaţa mea tocmai la desen, şi a zis că trebuie să fac liceul de artă. Şi bineînţeles că asta e o mare mândrie pentru unii părinţi şi aşa am ajuns la liceul de artă. Lavinia German, foto-video-multimedia, anul IV

Cred că primul contact a fost când eram în clasa a opta şi am auzit la televizor despre festivalul Periferic. Eram oarecum în temă cu manifestări „underground” în arte, dar nu din domeniul artelor vizuale, ci mai mult din muzică, cu fenomene din muzică care se întâmplau la periferia acestui gen. Am aflat de acest eveniment şi m-am dus. Eram destul de mic la vremea aia şi în primă instanţă am avut un şoc pentru că s-au întâmplat acolo nişte lucruri pe care nu că nu le-aş fi acceptat dar care erau cel puţin dubioase pentru vremea respectivă. Nu-mi aduc aminte exact ce am văzut dar dacă la vremea respectivă era în regulă să vezi ceva şocant într-un film, să zicem să vezi Portocala mecanică pentru mintea mea de atunci era ceva acceptabil, dar sa vezi o persoană care are un comportament relativ similar şi dubios într-un performance (despre care nu ştiam exact ce era atunci) pe viu, era un lucru care m-a descumpănit şi în acelaşi timp mi-a plăcut. Ştiu că am plecat de acolo după vreo trei ore, m-am dus acasă si-mi era rău fizic. A fost un contact destul de violent, dar interesant pentru că la vremea respectivă (aveam 14 ani) nu eram complet rupt de artă, fusesem deja injectat cu impresionism şi toate curentele post respectivei perioade de către părinţi şi de către contextul în care am trăit până la acea vârstă, dar nimic mai sus. Picasso era cel mai exagerat lucru în domeniul artelor vizuale. Cam ăsta a fost contactul şi ulterior am căutat singur. Stilul ăsta subversiv pe care îl practică arta contemporană m-a acaparat încetul cu încetul fără să-l conştientizez prea mult. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

La mine, hotărârea foarte clară a venit când a apărut televiziunea prin cablu, MTV-ul, Cartoon network-ul, moda ce venea din afară, reclamele la parfumuri, la haine, la genţi la tot ce era toată lumea asta fashion. Cred că eram printr-a şasea şi am zis că eu o să fac foto-video şi am luat-o exact pe partea asta foarte comercială, foarte de atitudine, de imagine care să se vândă, ceva ce acuma consider a fi nu numai foarte superficial dar chiar dăunător. Am studiat chiar toată cultura asta a cool-ului, ca să zic aşa, şi acuma am ajuns să fac ceva care să o oprească, cel puţin asta vreau să fac. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Eu m-am născut într-o familie care n-avea nici o legătura cu arta, generaţie de generaţie au fost ţărani, n-am avut nici un antecedent, nici măcar intelectuali să fie, pur şi simplu mi-a fost cel mai simplu să desenez, a fost un fel de refugiu la început, după aceea mi-am dat seama că e o posibilitate de a mă exprima şi acuma a ajuns o necesitate. Practic nu văd altă soluţie. Eugen Pop, pictură, anul III

II Cum arată un artist

şi ce anume trebuie să zici, să faci, să pari ca să nu stârneşti o admiraţie fără obiect (pentru că nu deţii în mod real lucrurile pentru care eşti admirat şi nici nu ai vrea să le deţii) şi nici să nu fii privit cu condescendenţă? Sunt atâtea motive care să te determine să te simţi aproape jenat când spui : « Sunt artist » sau « Vreau să fiu artist ».

Lumea îi consideră pe artişti nebuni, « vai, ce frumos, sunt nişte nebuni », dar eu mă consider un om perfect normal. Eugen Pop, pictură, anul III

Noţiunea de artist acum e prea vagă. Oamenii pot să zică: „e nebună?”, „ce-a păţit?” „asta e artă?” Mihaela Ştirbu, pictură murală, anul IV

Ideea asta că oscilăm între realitate şi ficţiune, asta îi atrage pe oameni. Ioan Ene, pictură, anul II

Majoritatea oamenilor văd artistul ca pe cineva care are barbă şi chipiu şi, cu penelul în mână, pictează tablouri. Aşa credeam şi eu când eram mic, dar acum văd că artist înseamnă cu totul altceva. De fapt sunt foarte multe feluri de artişti. Bogdan Vatavu, foto-video-multimedia, anul IV

Totdeauna trebuie să te explici, « da, sunt artist. Nu artist de care ştii tu. Nu pictez. Eu fac cutare » şi începi să spui până când omul fuge de tine. Bogdan Vatavu, foto-video-multimedia, anul IV

Urăsc termenul acesta de artist pentru că artistului i se conferă un statut pe care eu nu-l accept, e mai mult sau mai puţin pictorul cu barbă şi bască, care trebuie să aibe peste 40 de ani, să aibe barbă, să fie un pic grăsuţ şi să creeze constant şi indiferent. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

Şi am fost într-adevăr privit altfel, dacă tot vorbim despre cum sunt priviţi artiştii în societate, am fost privit altfel şi asta e şi un lucru bun şi un lucru rău, depinde de fiecare persoană, cum gândeşte, cum se simte lângă ceilalţi pentru că mulţi cred că artiştii trebuie trataţi altfel. « Domnul respectiv este artist, este un tip boem, locuieşte undeva într-o mansardă, ascultă muzică până noaptea târziu, stă murdar în casă, fumează, bea, se distrează », când zici artist parcă automat vin termenii ăştia ca o definiţie. Adrian Stoleriu, pictură murală, anul IV

Toţi, când te întreabă ce studiezi şi tu spui că eşti la arte, au aşa un zâmbet care spune multe de la sine, nu ştiu dacă spun neapărat „vai, ce frumos, e artist”, ci mai degrabă cred că mulţi privesc pragmatic lucrurile şi se gândesc că „eeeh, e la arte şi după o să se chinuie în domeniul ăsta, nu prea are multe şanse”… Poate că mulţi se gândesc că artiştii sunt boemi, dar eu nu am trăit într-un mediu în care să simt că am făcut ceva care să mă deosebească de ceilalţi. Oana Nicuţă, pictură murală , anul IV

Încerc să mă integrez, nu mă simt diferit şi încerc să mă raportez exact la societatea de astăzi, bineînţeles, cu regulile mele, cu opţiunile mele şi cu ceea ce vreau eu să fac. Adrian Stoleriu, pictură murală, anul IV

III Câţi sunt oamenii care aşteaptă ceva de la artă

ce rol ar trebui să aibe arta într-un context care încă păstrează memoria unei perioade în care se socotea că e suficient să vorbeşti în artă despre lucruri cât mai vagi şi mai ‘contemplative’ ca să ai sentimentul că te opui sistemului ?

Oamenii sunt reticenţi, nu acceptă orice, nu vor să vadă orice, fiindcă încă preferă să le faci un tablou pe care să şi-l pună în sufragerie, să bea dimineaţa ceaiul în faţa lui şi să se gândească la ce bine trebuie să miroase florile alea pictate. Lavinia German, foto-video-multimedia, anul IV

Îşi închipuie, cred, un tablou cu nişte floricele, un vas, o natură statică sau mai curând o icoană. Cam asta e arta. Mihaela Ştirbu, pictură murală, anul IV

Ei văd arta doar printr-un peisaj, o natură statică, persoanele pe care le-am întâlnit cam asta cred. Cosideră arta ca pe ceva de suprafaţă, ceva ce există şi în natură. Sau uneori o văd ca pe o prostie, o pierdere de vreme. „Asta nu e muncă.”Alexandra Andriescu, grafica, anul

Eu n-am probleme cu pictura, dar am probleme cu mentalitatea asta, cu moda asta, că arta e tabloul şi sculptura şi mai departe nu există artă. Oamenii iau arta ca pe o decoraţie. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Eu văd în artă suficiente resurse, fiind atât de pluridisciplinară şi avînd legătură cu diferite domenii de activitate şi mi se pare că poate să conducă la chestii profunde, legate de context, la chestii care să te facă într-adevăr să simţi că ai făcut ceva, care au importanţă, nu e vorba numai de o chestie pe care ai pictat-o şi ai pus-o pe perete pentru că asta nu-i suficient, e plăcut, te simţi bine, dar nu-i suficient. Oana Toderică, pictură murală, anul IV

Cred că sunt mulţi oameni care consideră că artă sunt doar acele tablouri puse frumos în ramă şi expuse pe simezele unei galerii, cred că mulţi se aşteaptă să găsească lucrul ăsta, să găsească o compoziţie interesantă, un joc de culori care să le atragă privirea, sau să-i ducă cu gândul mai ştiu eu unde. Foarte puţini se asteaptă să găsească un mesaj legat de o anumită problemă socială, să vadă arta ca funcţionînd la un alt nivel decât cel estetic. Oana Nicuţă, pictură murală, anul IV

Problema este că sunt puţini cei care vin la manifestări artistice, din afara domeniului, şi dacă sunt într-adevăr contemporane, dacă aduc ceva nou, puţini sunt cei care acceptă sau cărora le place. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Ar fi foarte fain şi tot visez la chestia asta, să faci arta accesibilă publicului larg, celui care munceşte, celui care e groaznic de obosit şi are probleme financiare zi de zi, probabil că de-abia se descurcă. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Vis-a-vis de cum priveşte un om de pe stradă arta, poate că putem diferenţia în funcţie de locaţia în care se află arta, pentru că asta e o problemă, accesibilitatea faţă de fenomenul artistic. Dacă e într-o galerie, trece pe lâncă ea pentru că e o staţie de tramvai în faţa galeriei şi dacă e pe partea de aşteptat tramvaiul, atunci ar putea să-i intre în câmpul vizual, dar nu ştiu dacă are vreo rezonanţă în capul lui vis-a-vis de ceea ce vede. Cât despre eventuala formă de artă pe care ar putea-o întâlni pe stradă şi care devine un fel de obstacol pentru el, cel mai probabil o evită, dar nu cred că are reacţii adverse faţă de fenomen. Cel puţin la lucrurile care s-au întâmplat şi pot să cadă sub sfera asta nu am văzut nimic care să fie inacceptabil. Din păcate faţă de artă cel mai inacceptabil comportament este indiferenţa, pentru că atunci te plictiseşti şi-ţi vine să te duci să te culci. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

Tu ca artist, trăieşti printr-un public. Şi în momentul în care acel public are cu totul alte preocupari şi nu numai că nu se gândeşte la artă dar nu se gândeşte la nimic altceva, la ce se întâmplă în sistem, unde trăim, din ce e compus, de ce respectăm anumite reguli, care zic eu, sunt nişte întrebări de bază pe care nu le poţi lua , aşa, gratuit şi atunci când o persoană de genul ăsta vine la o expoziţie de artă probabil că dacă vine, vine pentru imagine, ar veni pentru că ar da bine, ar fi cool. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Stai şi te uiţi şi vezi că toţi oamenii stau cu spatele la toate lucrurile care se întâmplă în jurul lor. Stau cu spatele şi ignoră totul şi îţi dai seama că tu te uiţi la oamenii care stau cu spatele dar la rândul tău şi tu stai cu spatele la ceva şi atunci vrei să faci ceva şi să-i întorci cu faţa, dar nu neapărat cu faţa spre tine, ci cu faţa spre lucrurile de care, de multe ori, intenţionat se feresc, cred, sau inconştient câteodată. Lavinia German, foto-video-multimedia, anul IV

Aici e un grup restrâns de persoane care acceptă arta din ziua de astăzi, nu ştiu câţi sunt în Iaşi cei care apreciază arta contemporană sau o înţeleg. Se spune că sunt nişte prostii, nişte imaginaţii de-ale tale dacă faci un performance sau o instalaţie şi asta te descurajează foarte tare şi te face să te gândeşti că nu mai are rost. Lucrezi doar pentru tine şi câţiva colegi.
Arta e exclusă din cotidian. Cei care vin de pe stradă la o expoziţie şi sunt interesaţi sunt foarte puţini. Andreea Năsoi, pictură murală, anul IV

Cred că rolul cel mai de bază al artei e să-l ajute pe cel care o face sa trăiască, într-un plan interior bineînţeles, şi să intre în dialog în foarte multe moduri cu cei care privesc ceea ce face. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

IV Iaşi

şi despre felul în care te determină locul în care trăieşti.

Sunt prea mult lucruri ca să enumăr ce-mi place şi ce-mi displace în Iaşi. Nu-mi place pentru că e un oraş mic în care se întâmplă puţine lucruri, de la economie şi până la filozofie, şi asta se manifestă ca o constrângere şi ca o limitare. Mie, cel puţin îmi dă de multe ori o senzaţie de lehamite, desi n-ar trebui să se întâmple şi sunt conştient de asta, dar asta e efectiv ceea ce se întâmplă. Şi în acelaşi timp îmi place că din motivul că nu prea se înâmplă nimic e într-un fel curat de orice influenţe pozitive care pot deveni sufocante în alte părţi, dar cred că ăsta e un argument pozitiv doar pentru a nu vorbi doar despre lucruri negative. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

Eu iubesc Iaşiul, mi se pare minunat. Este minunat faptul că vin atâţia tineri care au aşteptări mari, e un oraş universitar în care se întâmplă chestii culturale. Oana Toderică, pictură murală, anul IV

Iaşiul e un oraş interesant, care are multe de oferit şi o atmosferă anume. E destul de liniştit şi asta poate să însemne şi că e inactiv. Oana Nicuţă, pictură murală, anul IV

Iaşiul nu e un loc unde poţi să spui că poţi să faci orice fiindcă există mentalitatea oamenilor care nu ţine neapărat de Iaşi ci de România, în general. Lavinia German, foto-video-multimedia, anul IV

Trăim într-o ţară misogină. E o diferenţă foarte mare între cum e privit un bărbat când are ceva de spus şi cum e privită o femeie. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

De obicei, influenţa se simte foarte mult asupra mea şi a lucrărilor mele, influenţa că sunt din Iaşi, din Moldova. Uneori mă simt constrâns şi inferior faţă de un alt artist, din altă regiune sau din altă ţară, dar asta probabil e ceva care n-ar trebui să existe. E vina mea că o las să fie vina mea. Toată lumea e complexată că e din Moldova sau România (şi ce rău sunt văzuţi românii peste hotare) dar nu-i adevărat, noi ar trebui să vedem cine suntem, să continuăm, adică peste tot sunt şi oameni buni şi oameni răi. Bogdan Vatavu, foto-video-multimedia, anul IV

O dată ce-ai ieşit în afară şi vezi cum stau lucrurile acolo, te întrebi de ce nu-i la fel şi la tine, cu ce-ai greşit tu şi atunci iţi propui să schimbi lucrurile. Cum ne-am obişnuit să fim şi cum ar trebui să fim. Adrian Stoleriu, pictură murală, anul IV

E inevitabil să te raportezi şi la un context din afară având în vedere faptul că arta nu-i ceva împărţit pe naţiuni, pe categorii. Nu mă simt izolat legat de locul în care trăiesc în momentul de faţă, dar implicit nu poţi să te sustragi de la fondul cu care eşti înzestrat datorită circumstanţelor în care ai trăit şi influenţelor care te-au format, pentru că am ajuns aşa datorită forţelor interne şi externe deopotrivă, dar exteriorul are o mare influenţă. Adică, nu pot să-mi neg contextul, chiar dacă aş crede că pot face asta el o să transpară inevitabil, tot timpul, în tot ceea ce fac.
Cred că există mai multe oportunităţi în alte contexte, mai mult din punct de vedere material, dar şi de altă natură, o efervescenţă culturală mult mai puternică care ajută pe fiecare să fie mai creativ. Cred că ăsta e un lucru destul de important. O tară a contextului local este, cel puţin aşa văd eu lucrurile, că domneşte o foarte mare plictiseală în lumea artiştilor din zona asta sau oricum lucrurile nu sunt coagulate destul în momentul de faţă şi de multe ori lucrurile care se întâmplă sunt doar datorită circumstanţelor, de multe ori sunt forţate.
E discutabil dacă e un oraş tolerant sau nu. Tolerant faţă de ce? Având în vedere că nu se întâmplă foarte multe lucruri e tolerant faţă de puţinele lucruri care se întâmplă. În absolut nu e un oraş tolerant, nici pe departe, dar cel puţin eu nu am întâmpinat nici o piedică în orice am vrut să fac aici, nici o constrângere.
E un oraş de provincie care vine cu toleranţele şi intoleranţele de rigoare, în sensul că oamenii sunt de treabă, dar acceptă relativ puţine lucruri, lucrurile cu care sunt obişnuiţi. Cred că cel mai potrivit răspuns ar fi faptul că nu ne-am pus niciodată problema aşa, cred că e pentru prima dată când mă gândesc dacă oraşul în care trăiesc este un oraş tolerant sau intolerant şi cred că asta spune multe lucruri. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

Nici eu nu pot să zic că sunt tolerantă sută la sută şi atunci nu pot să aştept ca oamenii să fie tot timpul deschişi pentru că le e greu, asta e ceva ce descoperi în timp, adică am învăţat o lecţie şi acum pot să privesc altfel o anumită categorie de oameni care până acum mi se părea jalnică. Trebuie să ai experienţa şi contact cu lumea ca să poţi să treci peste anumite prejudecăţi de-ale tale. Avem probleme cu toleranţa toţi, ţine şi de tradiţie. Oamenii se ascund după religie şi folosesc fraze, principii care nu le sunt personale, le folosesc pentru că sunt acolo, la îndemână şi pot să le justifice dispreţul şi ura. Oana Toderică, pictură murală, anul IV

V Învăţământul de artă

şi felul în care acesta te formează. Cu rare excepţii, ideile care se transmit în instituţiile de educaţie artistică perpetuează o imagine stereotipală despre cum ar trebui să fii ca artist: geniul neînţeles, de preferinţă bărbat, care nu se raportează în nici un fel la realitate ci care stă în turnul lui de fildeş şi aşteaptă să fie descoperit.

Facultatea, în primul rând e anacronică, e o maşină care produce pe bandă rulantă lucruri de care nu mai are nimeni nevoie şi de multe ori, pe o parte îi formează în mod inutil pentru contextul actual, iar pe ceilalţi îi sâcâie. Şi astfel se voalează contextul, adică devine din ce în ce mai superficial. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

Bănuiesc că antecedentele sunt cam aceleaşi pentru fiecare din generaţia mea, adică ai terminat liceul în 2001, ai o bază construită în liceu, construită după un anumit şablon care nu s-a schimbat de ani de zile, ai ajuns la facultate. Multe nu s-au schimbat, asta-i clar. Între liceu şi facultate diferenţa nu-i prea mare, sau cel puţin aşa e în România, sau cel puţin aşa e la facultatea de artă.
Direcţia în care încerc să mă orientez acuma n-are nici o legătură cu nimic din ce-am învăţat în liceu, lucrurile alea sunt undeva departe, într-un sertar cu cheie şi poate pierzi şi cheia că s-ar putea să ai noroc mai mare după aceea. Când am intrat la facultate, evident vroiam să continui oarecum pe aceeaşi linie cu ceea ce făceam în liceu. Nu văzusem nimic altceva decât acele scheme clasice. Aveam senzaţia că mai fac încă patru ani în care desenez frumos şi fac tablouri frumoase, îndrept foaia bine şi vroiam să continui aşa. Pentru că asta ţi se şi pretinde în facultate. Lavinia German, foto-video-multimedia, anul IV

Mai este problema aceasta cu istoria artei, sau, cel puţin, cu modul în care se predă la noi istoria artei care mai mult îndoctrinează decât să te deschidă. Poate că mai degrabă ar trebui să se înceapă să se predea în primii ani arta contemporană şi după aia să evolueze pentru că rămânem în urmă, nu acceptăm nimic nou, pentru că « nu se face, unde ai mai văzut tu aşa ceva ». Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Există profesori în vârstă care văd şi gândesc îngust, care au idei preconcepute. Se poate ca la o anumită oră de predare să-ţi spună că ar trebui să te implici, că ar trebui să ai păreri. Ora viitoare vii cu acea propunere şi atunci, « nu, nu s-a mai făcut aşa ceva şi dacă s-a mai făcut atunci nu-i bine, uite ce scrie aici, astea sunt regulile, pe astea le urmăm ». Ca-n comunism, nu ai voie să ai o părere. Ceea ce nu poate să facă decât rău pentru că individul respectiv care e în formare, ori devine ca acel profesor, cu universul îngustat, ori n-o să mai aibe niciodată curajul să-şi exprime punctul de vedere. Mădălina Băncilă, foto-video-multimedia, anul III

Există profesori care sunt deschişi , dar care sunt în minoritate. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Am avut multe aşteptări de la facultatea asta şi pe parcurs m-a cam dezamăgit. În ceea ce priveşte profesorii nu am avut aşa o dezamăgire totală, dar, mai ales, în ceea ce priveşte modul de lucru şi posibilităţile materiale. Andreea Năsoi, pictură murală, anul IV

Facultatea nu e un mediu ce mi-ar putea oferi un viitor în artă.
La şcoală, fac ce-am de făcut, nu vreau să mă opun, dacă am de făcut lucrări la tehnici, lucrări tradiţionale, le fac, dar treptat îmi dezvolt ideile mele, în paralel. Alexandra Andriescu, grafică, anul II

Facultatea a fost destul de dezamăgitoare pentru că e închisă într-un sistem rigid, nu oferă libertate, nu e flexibilă şi-ţi dă, aşa, un sentiment de derizoriu. Sunt mulţumită că anii ăştia de facultate în care am pictat, am făcut chestii de artă plastică mai mult, au contat pentru chestiile alternative, expoziţii, oportunităţi să vorbeşti cu artiştii, reviste, internet, am avut şi o bursă în Anglia şi asta a fost o chestie importantă, edificatoare. La urma urmei, drumul meu a depins de ce m-a interesat pe mine şi ce-am căutat eu dar nu pot să spun că facultatea m-a ajutat să ajung la anumite păreri, mai mult a fost, aşa, o chestie de context. Oana Toderică, pictură murală, anul IV

VI Dorinţele şi aşteptările

în ceea ce priveşte arta, în ceea ce priveşte lucrurile pe care arta ar trebui să ţi le ofere ţie şi celorlalţi…

Pentru devenirea mea ulterioară, şi dacă ceilalţi mă vor numi artist, cel mai groaznic lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să ajung să fiu mulţumit de mine, asta ar însemna plafonarea, adică să cred la un moment dat nu că am descoperit ceva dar că am ajuns pe un tărâm unde mă simt sigur şi pot crea ca o maşină de atunci încolo. Dar, nu ştiu, cred că am prea mult întrebări în cap ca să se întâmple acest vis urât. Alexandru Grigoraş, foto-video-multimedia, anul IV

Vroiam să fac materiale care să fie văzute de întreaga lume, cam asta era ideea. Acum ideea e aceaşi numai că s-a schimbat « de ce-ul », « pentru ce-ul ». De unde vroiam să merg cumva pe acelaşi stil, acum vreau să merg pe aceeaşi imagine şi s-o întorc, să arăt că nu este bine, că este greşit, să încerc să schimb o mentalitate. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Să-mi continui drumul aşa cum l-am văzut eu până acum, să fac arta care-mi place, să-mi găsesc sprijinul şi să merg mai departe, indiferent de vicisitudini.

Oana Toderică, pictură murală, anul IV

Mi-aş dori, în primul rând să-mi clarific unele idei pe care am pornit, să le documentez mai bine, să-mi găsesc nişte direcţii pe care voi merge înainte şi poate să ajung la un anumit nivel unde vor fi ascultate acele idei, să ajung să fie receptate ideile mele de către un public. Oana Nicuţă, pictură murală, anul IV

Şi ce ar putea să fie groaznic ar fi să nu reuşesc niciodată să arăt unui public foarte larg ce-am de spus. Adică pentru asta trăiesc, chiar cred că am ceva de spus şi vreau să-i fac şi pe ceilalţi să spună ce-au ei de spus, cu siguranţă fiecare are ceva de spus şi nu se rezumă doar la farduri şi Coca Cola. Bianca Simionescu, foto-video-multimedia, anul III

Există o colaborare între cei din generaţia noastră. Poate că am putea face ceva mai departe, poate am putea dezvolta arta în Iaşi, să modernizăm facultatea, să atragem persoane care ar putea fi interesate, să facem un mediu bun de lucru. Cred că am putea face ceva ce încă nu ni s-a oferit. Alexandra Andriescu, grafică, anul II

VII Viitor…

N-am stat niciodată să mă gândesc la ce-o să urmeze. Ce-o să vină, o să vină pe parcurs. Adică e o chestie care atât de puţin depinde de mine şi atât de mult depinde de lucrurile care mă înconjoară încât refuz să mă gândesc.
Mi se pare absurd să întrebi ce vei face pe viitor fiindcă e un pas important şi nu poţi să-l stabileşti cu un an înainte.Ce vei face la anul pe vremea asta e un lucru mare, se va întâmpla ceva mare, ceva important, nu ştiu, intri în « real life ».
Pe lângă chestiile astea de bază pe care oricare le vrea, oricine vrea să i se ofere posibilitatea să găsească, să meargă, să vadă, să…, oricine vrea asta, oricine vrea, dar pe lângă astea, un lucru care să vină în mod special de la mine, nu ştiu, nu pot să mă exprim acum, chiar nu-mi dau seama. Lavinia German, foto-video-multimedia, anul IV

Tot timpul îţi faci impresii, ai vrea ca lucrurile să fie într-un anumit fel, dar adevărul o să fie undeva la mijloc. Poate mai încolo o să vedem. Poate o să-mi aduc aminte de un interviu şi acuma sunt profesor de desen undeva la ţară, pictez floricele şi am o nevastă şi trei copii. Eugen Pop, pictură, anul III

Merg pe premisa că, chiar dacă dau greş în ceva, chiar dacă mi se închide o uşă în nas, o să mi se deschidă alte două. Mădălina Băncilă, foto-video-multimedia, anul III

Simt cum atât de repede au trecut anii încât m-am trezit în momentul ăsta şi nu ştiu, mă simt undeva la o răscruce de drumuri , trebuie să aleg şi în momentul ăsta mi-e greu, nu ştiu un răspuns clar. Adrian Stoleriu, pictură murală, anul IV

După ce termin facultatea şi fac şi masterul, după aceea chiar nu ştiu ce se va întâmpla. Oricum, după aceea trebuie să-mi găsesc şi eu un post dar nu ştiu dacă îl voi găsi în domeniul meu. Andreea Năsoi, pictură murală, anul IV

Nimic nu e clar, nu poţi spune nimic cu exactitate. Mihaela Ştirbu, pictură murală, anul IV